Argital Argila verde fina pentru uz extern 25 kg

Argila verde fina pentru uz extern 25 kg
Produsul nu mai este activ in oferta Puterea Plantelor

Iti recomandam alte produse similare din categoria Argile, pudre cosmetice

Ai nevoie de ajutor? Contacteaza echipa de vanzari sau suna la 0747 660 603 / 0734 158 685.

Descriere Argila verde fina pentru uz extern 25 kg de la Argital

Argila verde fina pentru uz extern, Argital, 25 kg

Argila verde fina pentru uz extern - pulbere fină pentru faţă, corp şi păr. Produs cosmetic 100% natural. Pulbere fină, uscată la soare pentru mască facială, cataplasme şi plasturi pentru băi de corp, mâini şi picioare. Argila verde fină Argital este foarte rară, deoarece îşi are originea în mare şi, în consecinţă, este îmbogăţită cu toate elementele prezente în mare. Provine din lutării necontaminate din Sicilia.

Masca (Formula de baza). 1 cană pulbere de argilă verde, 1 linguriţă miere, 1 lingură ulei de migdale dulci sau măsline, ½ cană apă minerală. Aceste patru elemente sunt bogate în forţe şi căldură solară. Dizolvaţi mierea în jumătate de cană cu apă minerală, adăugaţi uleiul şi amestecaţi bine, apoi adăugaţi treptat 1 cană cu pulbere de argilă verde, amestecând continuu până ce amestecul devine omogen şi cremos. Aceasta este masca de bază. Atenţie: după 3 minute veţi simţi că masca „trage“ de faţă. Aceasta este o reacţie normală. În unele cazuri, pielea se poate înroşi după îndepărtarea măştii ceea ce este, de asemenea, o reacţie normală. În cazul tenului foarte sensibil poate apare o uşoară senzaţie de arsură urmată de înroşirea pielii, aceasta fiind de asemenea o reacţie naturală. Important: la câteva minute după aplicarea măştii veţi simţi o senzaţie plăcută de prospeţime şi relaxare. După îndepărtarea măştii veţi observa că pielea a devenit mai catifelată. Mod de utilizare: aplicaţi masca pe faţă şi pe frunte cu ajutorul unei spatule şi lăsaţi să acţioneze timpul specificat în reţetă. Îndepărtaţi masca folosind un burete înmuiat în apă caldă.

Masca pentru ten normal (1). La reţeta de bază adăugaţi o jumătate de lingură de ulei din germeni de grâu şi amestecaţi bine. Puteţi adăuga, dacă doriţi, 1-3 picături de ulei esenţial de levănţică. Lăsaţi masca să acţioneze 10 minute.

Masca pentru ten uscat (1). La reţeta de bază adăugaţi 2 linguri de infuzie de frunze de nalbă (2), jumătate de linguriţă de ulei esenţial de trandafiri sau limba mielului şi amestecaţi bine. Puteţi adăuga, dacă doriţi, 1-3 picături de ulei din lemn de santal. Lăsaţi masca să acţioneze 10 minute.

Masca pentru ten gras (1) tonică şi răcoritoare. La reţeta de bază adăugaţi o lingură de suc proaspăt stors de lămâie sau grapefruit şi amestecaţi bine. Puteţi adăuga, dacă doriţi, 1-3 picături de ulei esenţial de lămâie. Lăsaţi masca să acţioneze 10 minute.

Masca pentru gat (1) hidratantă, elasticizantă. La reţeta de bază adăugaţi două linguri de lapte de soia. Puteţi adăuga, dacă doriţi, 1-3 picături de ulei esenţial din lemn de santal. Lăsaţi masca să acţioneze 15 minute.

Masca pentru bust (1) pentru fermitatea pielii. La reţeta de bază adăugaţi 2 linguri de infuzie din frunze de salvie (2) şi amestecaţi bine. Puteţi adăuga, dacă doriţi, 1-3 picături de ulei esenţial de trandafiri sau ylang- ylang. Lăsaţi masca să acţioneze 10- 20 minute.

Masca pentru coapse (1) pentru fermitatea pielii. La reţeta de bază adăugaţi 2 linguri de suc proaspăt de mere verzi sau gutui, 1 lingură de ulei din sâmburi de struguri şi amestecaţi bine. Puteţi adăuga, dacă doriţi, 1-3 picături de ulei esenţial de rozmarin. Lăsaţi masca să acţioneze 10- 20 minute.

Masca pentru abdomen (1) reduce balonarea. La reţeta de bază adăugaţi 2 linguri de ulei de ricin şi amestecaţi bine. Puteţi adăuga, dacă doriţi, 1-3 picături de ulei esenţial anason sau fenicul. Lăsaţi masca să acţioneze 10- 20 minute.

Masca pentru spate (1) relaxantă. La reţeta de bază adăugaţi 2 linguri de ulei de infuzie din flori şi frunze de arnică de munte şi amestecaţi bine. Puteţi adăuga, dacă doriţi, 1-3 picături de ulei esenţial de cuişoare sau cimbru. Lăsaţi masca să acţioneze 15- 20 minute.

Masca pentru vergeturi (1). La reţeta de bază adăugaţi 2 linguri de suc de morcovi, 1 lingură de ulei din sâmburi de struguri, 1-2 linguri de ulei de avocado şi amestecaţi bine. Puteţi adăuga, dacă doriţi, 1-3 picături de ulei esenţial anason sau fenicul. Lăsaţi masca să acţioneze 10- 20 minute.

Masca pentru tratamentul cosmetic al celulitei (1). La reţeta de bază adăugaţi 1 lingură de ulei esenţial de portocale dulci şi amestecaţi bine. Aplicaţi masca pe zona dorită şi lăsaţi  să acţioneze 10- 20 minute.

Masca pentru par (1). Întăreşte şi dă volum părului. La reţeta de bază adăugaţi 4 linguri de infuzie de coada calului (această mască trebuie să aibă o consistenţă lichidă pentru a fi uşor de aplicat pe păr şi scalp) şi amestecaţi bine. După preferinţă, puteţi adăuga 1-3 picături de ulei esenţial de ylang- ylang. Aplicaţi masca pe părul ud şi asiguraţi-vă că este uniform aplicată atât pe păr cât şi pe scalp, apoi acoperiţi cu o cască de duş. Lăsaţi să acţioneze 10 minute, clătiţi cu apă fietbinte, apoi şamponaţi. Vă recomandăm folosirea unuia dintre cele trei tipuri de şampoane de la Argital : şampon pentru păr gras şi antimătreaţă, sampon pentru păr blond sau şampon pentr păr normal.

Baie anticelulitica. Umpleţi cada cu apă şi adăugaţi 3-4 mâini de pulbere de argilă. Când pulberea de argilă este adăugată în apă fierbinte, aceasta se dizolvă instantaneu. Mişcarea braţelor şi membrelor în timpul băii este suficientă pentru menţinerea argilei în suspensie. Baia cu argilă nu murdăreşte corpul, astfel încât vă recomandăm să nu vă clătiţi când ieşiţi din baie. Veţi simţi imediat că pielea a devenit mai catifelată. Puteţi curăţa cada de depunerile de argilă cu un jet de apă de la duş. Argila nu va înfunda instalaţia de scurgere a apei.

Spalaturi si irigatii vaginele. Într-un bazin mic sau în bideu adpugaţi 1 lingură de pulbere de argilă verde şi amestecaţi bine. Cu această soluţie argiloasă puteţi face spălături locale. Pentru irigaţii vaginale este nevoie să turnaţi soluţia într-un irigator special. Nu este necesară clătirea.

Bai de picioare si de maini. Relaxante. Adăugaţi o mână de pulbere de argilă într-un bazin mic sau bideu cu apă fierbinte. Aşezaţi mâinile sau picioarele în apă şi frecaţi-le unele de altele până se răceşte apa. Puteţi adăuga dacă doriţi 1-3 picături de ulei esenţial de melisa sau levănţică.

(1)Adăugaţi mai multă pulbere de argilă dacă doriţi o mască mai consistentă sau mai multă apă dacă o doriţi o mască mai moale. (2)Infuzia trebuie proaspăt preparată înainte de utilizare.

Analiza chimică a argilei verzi:

  • silicaţi (SiO2)                               35,20%
  • oxid de aluminiu (Al2O3)                   9,80%
  • oxid de titan (TiO2)                         0,20%
  • oxid de fier (Fe2O3)                         4,40%
  • oxid de Magneziu (MgO)                   3,80%
  • oxid de Calciu (CaO)                      26,70%
  • oxid de Sodiu (Na2O)                       0,40%
  • oxid de Potasiu (Ka2O)                     0,40%
  • oligoelemente                                 0,10%
  • pierderi la uscare                           19,00%

Capacitatea de schimb cationic bună. PH uşor alcalin.


Argila verde fina pentru uz extern 25 kg - producator Argital se regaseste in categoria Ingrediente cosmetice - Argile, pudre cosmetice si face parte din ofeta magazinul online cu produse naturiste si bio PutereaPlantelor.ro

Administrare

Uz extern.

Ai cumparat sau primit acest produs? Spune si altora parerea ta.
Despre Argital: Produsele cosmetice naturale Argital sunt bazate în principal pe argilă verde, în combinație cu ierburi certificate Demeter sau certificate ecologic ori în unele cazuri, recoltate direct din natură. Materiile prime și produsele Argital nu sunt testate pe animale. Societatea sprijină întotdeauna asociațiile care apără viața și demnitatea animalelor. Gama cuprinte argina verde pulbere, uleiuri esentiale, ape florale, produse ingrijire dentara si bucala, cosmetice pentru corp, par si ten, dermato-cosmetice.
Cosul este gol
Nu ai produse favorite