Mayam-Ellemental Extract de Sangele Dragonului 10 gr

Extract de Sangele Dragonului 10 gr

Puterea Plantelor In stoc limitat

SKU 8204
20,90 lei TVA inclus
+
-
Produsul a fost adaugat. Vezi cosul

Descriere Extract de Sangele Dragonului 10 gr de la Mayam-Ellemental

Extract de Sangele Dragonului, Mayam, 10 gr

Extract de Sangele Dragonului - oobtinut din seva de culoare rosie a arborilor denumiti Dragonieri, acest extract pretios, bogat in compusi activi este regenerator in profunzime si reparator al pielii, puternic antioxidant, cicatrizant, combate eficient semnele imbatranirii pielii, sporeste fermitatea si tonusul cutanat stimuland sinteza de colagen.

In america latina, seva de culoare rosu inchis secretata de specia de arbori Dracaena cinnabari iar mai apoi din Croton lechleri, a fost utilizata din timpuri stravechi ca remediu pentru pielea deteriorata, afectata de rani, ciupituri, ulcere sau arsuri, fiind considerat un pansament lichid. In zilele noastre, o serie de studii stiintifice pun in evidenta proprietatile de cicatrizare si regenerare dermica ale extractului de sangele dragonului, proprietati bazate pe continutul mare de alcaloizi (taspine), tanini, catechine, proantocianidine si lignani.

Sangele Dragonului este o rasina obtinuta din trunchiul copacului Croton lechleri, nativ padurilor ecuatoriale de la poalele Anzilor peruvieni si poseda virtuti terapeutice si cosmetice recunoscute.

Aprovizionarea rasinii folosite pentru extractul din oferta noastra se face din comunitatile locale care o colecteaza din mediu natural in zone bine definite, departe de surse potentiale de contaminare (poluare industriala, pesticide). Conservarea speciilor este asigurata prin punerea in aplicare a bunelor practici ce includ rotatia zonelor de colectare, selectand copacii cei mai potriviti pentru productie, impreuna cu un program de replantare folosind arborii crescuti in pepiniere create de catre furnizorii nostri. De-a lungul ariei, activitatea este controlata de INRENA Peru (Instituto Nacional de Recursos Naturales), ce garanteaza gestionarea responsabila a resurselor. S-au stabilit parteneriate solide si s-au luat o serie de masuri in vederea asigurarii utilizarii durabile a biodiversitatii si a repartizarii echitabile a valorilor generate de activitate. Producatorul extractului participa la dezvoltarea unei surse substantiale de venit pentru populatia ce locuieste in acele zone indepartate, unde activitatea economica este deseori inexistenta.

Alte denumiri: Dragon’s Blood, Sang de Dragon, Sangue de Dragão, Sangre de Grado

Nota: extractul disponibil din oct. 2016 (loturi incepand cu nr. 74488) este un extract concentrat, nu contine conservanti si dozajul este mai mic in comparatie cu loturile anterioare.

Prezentare: lichid vascos de culoare rosu-maroniu, miros caracteristic.

Densitate: 1.2 - 1.3.

Mentionam ca produsul este ambalat dupa gramaj, astfel, nu umple complet sticluta (10 gr = cca. 8 ml).

Proprietatile extractului de sangele dragonului:

  • cicatrizant, reparator al pielii
  • regenerator dermic, lupta impotriva imbatranirii premature a pielii
  • antioxidant, antiradicalar, combate stresul oxidativ
  • anti-aging, combate semnele imbatranirii pielii
  • stimulator asupra fibroblastelor, redensifica reteaua de sustinere a pielii
  • imbunatateste stratificarea si coeziunea celulara a epidermei
  • stimuleaza sinteza de colagen, sporeste tonusul si fermitatea pielii
  • astringent, antiinflamator, antibacterian lejer.

La ce va poate ajuta:

  • ingrijirea oricarui tip de ten, in special a tenului matur, ridat
  • tratamente antirid, anti-aging
  • ingrijirea pielii deteriorate, ranite, afectate de fisuri, mici arsuri sau taieturi
  • ingrijirea pielii afectate de procese inflamatorii, eczeme
  • atenuarea vergeturilor, cicatricilor, vergeturi preventiv
  • ingrijirea pielii expuse la agresiuni externe: poluare, vant, frig, soare
  • ingrijirea pielii dupa barbierit, epilat.

Cum se foloseste acest extract:

  • este un produs ce nu se foloseste ca atare pe piele, doar ca ingredient in preparate cosmetice
  • fiind solubil in apa si insolubil in uleiuri, se poate include doar in formule ce contin si apa
  • dozaj indicativ 1 - 4%
  • ca ingredient in prepararea de creme, lotiuni, tonere, geluri si seruri apoase pentru ten
  • ca ingredient pentru creme reparatoare, anti-vergeturi, lotiuni si lapte de corp
  • ca ingredient pentru prepararea de creme si lotiuni de plaja, ingrijirea pielii dupa expunerea la soare
  • o picatura in doza zilnica de crema pentru fata, 2-4 picaturi in doza de crema/lapte de corp
  • se poate include in baza de crema din oferta noastra, dozajul in functie de procentul total al celorlalte ingrediente adaugate
  • este termosensibil, se include la rece in compozitii (max.40°C); in emulsii se include la faza finala.

Date de siguranta: a se evita contactul cu ochii, a nu se ingera, a nu se lasa la indemana copiilor; uz extern


Extract de Sangele Dragonului 10 gr - producator Mayam se regaseste in categoria Ingrediente cosmetice - Extracte, esente, parfumante cosmetice si face parte din oferta magazinului online cu produse naturiste si bio PutereaPlantelor.ro

Compozitie / Prospect

Glycerin, croton lechleri resin extract.

Ai cumparat sau primit acest produs? Spune si altora parerea ta.
Cosul este gol
Nu ai produse favorite